Chiar și fără antrenor, Pandurii s-au reunit

Chiar și fără antrenor, Pandurii s-au reunit

Fosta prim-divizionară CS Pandurii s-a reunit, miercuri, la Târgu Jiu, fără antrenor şi cu 22 de jucători, majoritatea dintre ei proveniţi de la echipa a doua sau de la cea de juniori. Printre componenţii din vechea gardă, prezenţi la reunire, s-au regăsit portarul Răzvan Stanca, fundaşul Samson Nwabueze sau mijlocaşul Rodemis Trifu.

O parte dintre jucătorii care au evoluat în acest an la Pandurii şi-au găsit deja alte angajamente, iar antrenorul Flavius Stoican a plecat la CSM Poli Iaşi, împreună cu mijocaşul Ionuţ Cioinac. Atacantul Yassin Hamed a semnat cu CFR Cluj,  portarul Laurenţiu Popescu s-a întors la CS U Craiova, Erico da Silva a ajuns la Astra Giurgiu, Adelin Pârcălabu va evolua la FC Voluntari, iar Olivian Surugiu şi Sorin Buşu vor juca la Gaz Maten Mediaş.

„Analizăm ce jucători termină contractul la sfârşitul lunii. Mulţi dintre ei vor să rămână. Depinde şi ce le oferim, dar noul antrenor, pe care îl vom numi în perioada următoare, va spune dacă vom continua cu unii dintre ei. Trebuie să vedem, după răspunsul pe care îl vom primi de la TAS, dacă vom evolua în prima ligă, sau ce avem de făcut pentru liga a doua, ca să atacăm promovarea. M-am întâlnit şi cu antrenorii de la grupa 1998-1999 şi am văzut ce jucători ar putea să fie integraţi la echipa de seniori. Am luat şi de acolo trei-patru jucători. Vom aduce antrenor care să antreneze pentru Liga 1. Bineînţeles că totul depinde de resursele financiare. Ceea ce are acum Pandurii Târgu Jiu, ca şi patrimoniu de valorificat, nu poate să îl aibă nicio altă echipă! Depinde numai de administratorul judiciar să termine cu inventarierea bunurilor şi să scoată la vânzare tot ce are Pandurii Târgu Jiu la ora actuală, ca şi potenţial de a aduce resurse financiare”, a spus membrul AGA, Marin Condescu.

După refuzurile lui Eugen Neagoe și Adrian Falub, CS Pandurii negociază şi cu Ștefan Nanu pentru preluarea băncii tehnice.

 

sursa: liga2.ro

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.